Inaltime: 8.611 m
Poreclit de alpinisti "Muntele Salbatic", K2 este cel de-al doilea varf al lumii, ca inaltime, dupa Everest. Cu toate acestea, K2 isi intrece cu mult rivalul din punct de vedere al pericolelor si dificultatilor. In randul alpinistilor de elita exista si astazi dispute cu privire la cel mai dificil munte al planetei, opiniile expertilor fiind impartite intre Annapurna si K2, insa din punct de vedere strict tehnic, K2 prezinta cele mai mari dificultati de escaladare. Chiar si cea mai usoara ruta de urcare consta in traversarea unui complicat ghetar alpin de mare altitudine.Muntele si-a castigat in timp si trista reputatie de "Ucigas de Femei". Din cele 6 alpiniste care l-au escaladat de-a lungul timpului, doar una singura, Edurne Pasaban din Spania, a scapat cu viata. Spre deosebire de Annapurna, muntele cu cele mai multe victime omenesti, K2 este imposibil de urcat pe timp de iarna. Cel putin 77 de alpinisti au pierit pe K2 pana in prezent, majoritatea cadavrelor nemaiputand fi recuperate niciodata... Cel mai trist incident s-a petrecut in anul 1986, in timpul celebrului 1986 K2 Disaster, cand 13 alpinisti au fost ucisi de furtuni violente.

Inaltime: 8.091 m
Devotii hindusi au ales pentru al 10-lea munte ca inaltime de pe Terra, numele de Annapurna, adica Zeita Recoltelor. Astazi, Annapurna, detine din nefericire un record in recolta de vieti omenesti. Multi il considera cel mai periculos munte din lume, tinand cont ca rata deceselor se ridica la 41% din totalul alpinistilor care incearca sa-l escaladeze. Drumurile sunt intr-o stare dezastruoasa, o cadere cu masina in prapastii putand pune capat oricand urcusului pana la taberele de baza de la poalele muntelui, de unde incepe de fapt ascensiunea propriu-zisa.Spre exemplu, drumul care face legatura intre Marpha si Tatopani este considerat cel mai periculos din lume. Padurile care inconjoara muntele adapostesc numerosi ursi negri himalayeni, leoparzi, serpi veninosi si chiar tigri. Prabusirile peretilor de gheata si desprinderile de stanci sunt relativ frecvente, in special primavara. Raul de altitudine a curmat insa cele mai multe vieti oemenesti. Din anul 1950, cand a fost escaladat pentru prima data, Annapurna a mai fost escaladat de 130 de temerari. 53 de alpinisti au platit expeditia pe Annapurna cu viata.

Inaltime: 8.125 m
Daca in limba urdu (vorbita in Pakistan), Nanga Parbat se traduce prin Muntele Gol, din cauza imenselor sale culmi stancoase lipsite de vegetatie, ei bine, in jargonul alpinistilor, muntele si-a castigat macabrul renume de "Ucigasul de oameni". Nanga Parbat "ofera" din plin toate modalitatile unui sfarsit tragic in imparatia sa. Aici moartea pandeste la fiecare colt sub forme cat mai hade si variate: edeme pulmonare sau cardiace, degeraturi fatale, hipotermie, avalanse, epuizare fizica, rau de altitudine.O expeditie germana din anul 1930 a platit cu moartea a 31 de membri curajul de a-l infrunta pe Muntele Gol. Pana in prezent, din cei 261 de alpinisti care au urcat pe varful sau, 61 au decedat in conditiile enumerate mai sus. In anul 2005, celebrul alpinist sloven Tomaz Humar, ramas izolat timp de 6 zile pe un perete de gheata la inaltimea de 5.900 de metri, a scapat cu viata doar datorita interventiei norocoase a armatei pakistaneze, care l-a salvat cu ajutorul unui elicopter militar. Printre ultimele victime ale Muntelui se numara alpinistul italian Karl Unterkircher, care in anul 2008 a cazut intr-o crevasa. Cu un an in urma, cataratorul sud-coreean Go Mi-Sun a alunecat intr-o prapastie datorita vanturilor puternice, in momentul in care cobora de pe munte dupa o ascensiune incununata de succes...

Inaltime: 8.586 m
Medaliat cu bronz in competitia celor mai inalti munti ai lumii, si invins doar de K2 si Everest, Kangchenjunga (a carui traducere din nepali semnifica Cele Cinci Comori de Zapada) este, de fapt, un masiv muntos care contine 5 piscuri, fiecare depasind inaltimea de 8.450 metri. Pana in anul 1852, lumea stiintifica credea ca masivul muntos este cel mai inalt munte al lumii. Datorita situarii sale intr-o zona inaccesibila majoritatii oamenilor, muntele si-a pastrat puritatea si salbaticia initiala. Nu va bucurati... nu inca. In ultimii ani, in pofida echipamentelor avansate, rata deceselor a urcat pana la 22%, o reflexie trista a avalanselor tot mai frecvente provocate de incalzirea globala, peste care se adauga viscolele iscate din senin. Cum Natura nu ar fi fost indeajuns de ostila pentru alpinisti si montagnarzi, zona a devenit in ultimul timp teatru de operatiuni militare intre gherilele maoiste si autoritatile indiene si nepaleze.
5. Everest, Nepal
Inaltime: 8.848 m

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu